Comunicate de presă
Incident platforma Petromidia
Postat la 02.07.2021, 12:43
Incident platforma Petromidia

În cursul zilei de 2 iulie, un incident a avut loc pe platforma Petromidia, în cadrul instalaţiei de hidrofinare petrol motorină (HPM).

Conform procedurilor interne de gestionare a situaţiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiţii de siguranţă, iar în urma intervenţiei prompte a echipelor de pompieri militari, asistaţi de pompierii de pe platforma industriala incendiul a fost stins integral.

Prioritatea pentru noi pe parcursul acestui incident a fost siguranţa angajaţilor noştri. Tot personalul rafinăriei Petromidia a fost evacuat, stabilindu-se un traseu şi o zonă strictă, doar pentru accesul şi intervenţia echipelor de intervenţie.

Din păcate, 5 dintre colegii noştri au fost transferaţi imediat la Spitalul Judeţean Constanţa şi au primit îngrijiri medicale, iar doi dintre ei au fost transferaţi, ulterior, către Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” Bucureşti, după stabilizare şi îngrijirile medicale de specialitate.

Ne pare rău să anunţăm  că o persoană a fost identificată că fiind decedată. Departamentul de resurse umane este în contact direct cu familiile celor afectaţi, oferind tot sprijinul de care este nevoie.

Actualizare 

În data de 5 iulie, cei doi colegi internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” au fost transferaţi către o unitate medicală specializată din Offenbach - Germania.

Cu sprijinul Forţelor Aeriene Române, aeronava a decolat în jurul orei 11.00 din Baza 90 Transport Aerian Otopeni.

Pe durata zborului, colegii vor fi montorizaţi de o echipă medicală formată din specialişti din cadrul UPU-SMURD Bucureşti şi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Dorim să mulţumim autorităţilor pentru implicarea şi sprijinul în identificarea şi finalizarea procedurilor medicale pentru transferul colegilor răniţi în Germania, în circa 72 de ore.

Prin eforturi comune, am reuşit să găsim soluţii rapide pentru colegii noştri, să îi transferăm şi să beneficieze de cele mai bune tratamente de specialitate.

În acelaşi timp, dorim să le mulţumim pentru dăruirea şi eforturile făcute de cadrele medicale în salvarea colegilor noştri, atât celor de pe platforma Petromidia, echipajelor de prim-ajutor şi transfer, cât şi cadrelor medicale din Spitalul Judeţean Constanţa şi Spitalul de Urgenţă „Floreasca”.


Actualizare 13 iulie 

Cu adânc regret, anunţăm că în cursul zilei, unul din cei doi colegi transferaţi de urgenţă în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia, şi-a pierdut viaţa.

Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului şi a tratamentelor de specialitate.

Actualizare 18 iulie

Cu imensă tristeţe anuntăm că al doilea coleg, transferat la unitatea medicală specializată din Germania, a decedat în cursul serii trecute, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical.

Gândurile şi toată susţinerea noastră merg către familiile colegilor decedaţi.

Celula anti-criză Rompetrol continuă să ofere sprijin autorităţilor şi partenerilor, precum şi pentru reducerea impactului pe plan intern al acestui incident.

La nivelul rafinăriei, s-a stabilit o echipă de specialişti care, împreună cu autorităţile de resort vor stabili cauzele acestui incident. În acelaşi timp, se va realiza şi o analiză a impactului asupra proceselor tehnologice, pentru o imagine clară şi o predictibilitate în ceea ce priveşte repornirea instalaţiilor din rafinărie.

Compania va continua să asigure livrarea de carburanţi pentru staţiile Rompetrol din România şi regiunea Mării Negre.

Conform monitorizărilor realizate intern şi de către autorităţile de mediu, nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu, iar norul de fum generat de incident s-a deplasat spre mare. Nu au fost afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (oraşul Năvodari, comună Corbu şi staţiunile turistice din zona limitrofă).

Pentru mai multe detalii, va rugăm să accesaţi site-ul Rompetrol-rafinare.com