Comunicate de presă
Rompetrol Rafinare - performanţe operaţionale remarcabile în 2018
Postat la 14.08.2018, 20:10
Rompetrol Rafinare - performanţe operaţionale remarcabile în 2018


Cu sprijinul Grupului şi a unicului său acţionar - KazMunayGas, compania şi-a continuat anul trecut trendul pozitiv început în 2015, pe fondul investiţiilor majore realizate în perioada 2007-2013 pentru creşterea şi modernizarea unităţilor de producţie din România. Astfel, au fost obţinute 22 de noi recorduri istorice, dintre care jumătate la rafinăria Petromidia.

“Anul 2018 a devenit un punct de referinţă pentru istoria de 40 de ani a rafinăriei Petromidia - materii prime procesate, produse obţinute, gradul de utilizare a capacităţilor de prelucrare, reducerea pierderilor tehnologice, îmbunătăţirea indicelui de eficienţă energetică sau peste 2 milioane de ore fără incidente. De 11 ani construim împreună şi în această perioadă am reuşit să creştem activităţile şi operaţiunile de pe platforma Petromidia, împreună suntem pregătiţi pentru noi provocări, care ne motivează şi ne asigură puterea necesară pentru a merge mai departe”, declară Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare.
 

Indicatori Consolidaţi*

 

2018

2017

%

Cifra de afaceri brută

USD

5.259.166.505

4.151.088.337

27%

EBITDA

USD

152.956.649

210.727.761

-27%

Rezultat net

USD

(23.068.476)

20.705.457

N/A









Nota: Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L si Rompetrol Petrochemicals S.R.L.
 

Pe fondul creşterii preţurilor şi a produselor petroliere comercializate anul trecut, Rompetrol Rafinare a atins anul trecut o cifra brută de afaceri de 5,26 miliarde USD, în creştere cu 27% peste indicatorul consemnat în 2017.

Independent de activităţile de producţie ale companiei, rezultatele financiare consolidate înregistrate în 2018 au fost influenţate în principal de volatilitatea ridicată a mediului de piaţă al petrolului şi gazelor naturale, scăderea majoră a marjei brute de rafinare în ultimul trimestru al anului – de la 55,2 USD/tonă în T4 2017 la 40,7 în T4 2018, dar şi de contextul economic general din România şi regiune (curs valutar, regim fiscal, etc).

Rezultatul operaţional (EBITDA) s-a diminuat cu 27% în 2018 - de la 210,7 milioane USD în 2017 la 153 milioane USD, iar rezultatul net consolidat consemnat a fost unul de negativ de 23 milioane USD faţă de 2017, când s-a obţinut un indicator pozitiv de circa 21 milioane USD.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie cel mai mare exportator de produse petroliere al României, cantităţile livrate la export de diviziile de rafinare şi petrochimie către subsidiarele KMG Internaţional în Bulgaria, Moldova şi Georgia şi către partenerii din regiunea Mării Negre majorându-se anul trecut cu 27%, până la un nivel de 1,7 miliarde USD.

Compania este unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat al României, aportul său în 2018 ridicându-se la 1,5 miliarde USD, cu aproximativ 300 de milioane USD peste contribuţia din 2017.
 

Segmentul de rafinare*

Indicator financiar

 

2018

2017

%

Cifra de afaceri brută

USD

4.464.215.781

3.479.314.807

28%

EBITDA

USD

146.958.807

164.431.901

-11%

Rezultat net

USD

17.858.371

8.774.525

104%

Indicator operaţional

   

Materii prime prelucrate - Petromidia

kt

5.925

5.662

5%

Materii prime procesate - Vega

kt

406

373

9%

Vânzări carburanţi intern

kt

2.215

2.128

4%

Vânzări carburanţi export

kt

2.229

2.111

6%


Nota: Segmentul de rafinare cuprinde rezultatele societatii Rompetrol Rafinare SA care se refera la activitatea rafinariilor Petromidia si Vega
 

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare s-a ridicat la peste 4,46 miliarde USD în 2018, înregistrând o creştere de 28% comparativ cu anul precedent, în linie cu evoluţia cotaţiilor internaţionale la materiile prime şi produse petroliere, dar şi a volumelor obţinute de unităţile de producţie.

În ciuda rezultatelor operaţionale şi de producţie istorice, rezultatele financiare ale activităţii de rafinare în anul 2018 au fost influenţate negativ de condiţiile de piată nefavorabile, în special din trimestrul IV, marje care au afectat rezultatul anual al segmentului.

Evoluţia marjelor de rafinare la nivel internaţional, volatilitatea şi diferenţa din materiile prime şi produsele petroliere, revizia din ultimul trimestru al anului au generat şi o scădere de 3% a marjei brute de prelucrare a unităţii din Năvodari faţă de 2017, respectiv 15% în cazul marjei nete de rafinare.

Rafinăria Petromidia Năvodari a înregistrat anul trecut 11 noi recorduri operaţionale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obţinute (5,78 milioane tone), producţia de benzine (1,36 milioane tone) şi motorine (2,75 milioane tone), combustibil pentru avioane (317 mii tone), randamente de produse albe (86,2%), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare (91,98%). La acestea se adaugă cele privind îmbunătăţirea indicelui de eficienţă energetică – EEI (96,1) şi reducerea pierderilor tehnologice (0,83% wt.).

În cei 40 de ani de activitate, rafinăria a consemnat pe fondul investiţiilor majore o continuă dezvoltare a activităţilor sale de producţie. De exemplu, de la o cantitate de materie primă procesată în 1979 (momentul punerii în funcţiune) de 1,26 milioane tone la 3,82 milioane tone în 2007 (momentul preluării de către KazMunayGas), respectiv 5,66 milioane în 2017 şi 5,92 milioane tone anul trecut.

În acelaşi timp, producţia de carburanţi (benzine, motorine) a avut o evoluţie similară, atât calitativ - de la produse non-euro, Euro 1 (5.000 părţi per milion sulf) la Euro 5 (10 părţi per milion sulf), cât şi cantitativ - de la 560 mii tone în 1979, la 2,53 milioane în 2007, 4 milioane în 2017 şi 4,1 milioane tone anul trecut.

În 2018, vânzările totale de carburanţi au fost de 4,44 milioane tone, în creştere cu 5% faţă de volumul comercializat în 2017, jumătate dintre aceştia fiind livraţi pe piaţă internă.

Înfiinţată în 1905, rafinăria Vega Ploieşti a consemnat pentru 2018 un număr de 8 recorduri istorice – materie primă procesată, produse obţinute (bitum, solvent, hexan), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare, pierderi tehnologice şi indicele de eficienţă energetică.

Astfel, unitatea din Ploieşti a prelucrat anul trecut o cantitate de 406 mii tone, în creştere cu 9% faţă de indicatorul din 2017. Această evoluţie s-a reflectat şi în principalele produse obţinute - bitum (peste 100 mii tone), hexan (84,5 mii tone) şi solvenţi (43,5 mii tone).

Vega funcţionează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia - Năvodari, cea mai mare din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploieşti materiile prime/semifabricate necesare obţinerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.
 

Segmentul de petrochimie*

Indicator financiar

 

2018

2017

%

Cifra de afaceri brută

USD

202.703.696

191.326.498

6%

EBITDA

USD

(17.953.048)

(5.304.452)

238%

Rezultatul net

USD

(37.441.748)

(12.977.684)

189%

Indicator operaţional

   

Propilenă procesată

kt

143

134

7%

Etilenă procesată

kt

60

64

-6%

Total vânzări din producţia proprie

kt

190

189

0%

Nota: segmentul de petrochimie include activitatea de petrochimie din Rompetrol Rafinare SA şi activitatea Rompetrol Petrochemicals SRL
 

Divizia de petrochimie a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 202,7 milioane USD, în creştere cu 6% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2017. În prezent, aceasta este singura unitate care produce polimeri în România.

Rezultatele financiare au fost puternic afectate anul trecut în principal de condiţiile nefavorabile de piaţă şi volatilitatea ridicată ale preţurilor materiei prime şi produselor petrochimice, marjele de petrochimie pe segmentul de LDPE/HDPE fiind cele mai reduse din ultimii 7 ani.

Astfel, rezultatul operaţional (EBITDA) consemnat anul trecut a fost în continuare unul negativ, de circa 18 milioane USD. În acelaşi timp, rezultatul net a fost unul negativ, de 37,4 milioane USD.

Divizia de Petrochimie a rafinăriei a reuşit anul trecut o majorare cu circa 3% a materiilor prime procesate (propilenă, etilenă), de la 199 mii tone în 2017 la 203 mii tone. Ţinând cont de contextul nefavorabil, divizia de petrochimie şi-a redus cu 6% etilena procesată – materie primă asigurată din import, necesară instalaţiilor de polietilene de joasă şi înaltă densitate.

În acelaşi timp, compania şi-a majorat cu 7% propilena procesată, această materie primă fiind furnizată de rafinăria Petromidia.

Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă şi polietilene din România. Strategia dinamică de dezvoltare asigură companiei o poziţie competitivă pe piaţa internă, dar şi pe cele regionale – Zona Mării Negre şi a Mării Mediterane, Europa Centrală şi de Est.

 

Segmentul de distribuţie*

Indicator Financiar

 

2018

2017

%

Cifra de afaceri brută

USD

3.087.282.427

2.453.396.882

26%

EBITDA

USD

23.314.904

52.903.421

-56%

Rezultatul net

USD

(3.063.490)

27.493.675

N/A

Indicator Operaţional

   

Cantităţi carburanţi - retail

kt

714

693

3%

Cantităţi carburanţi - en-gros

kt

1.248

1.191

5%

Cantităţi GPL vândute

kt

424

363

17%


Nota: Segmentul de distributie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics si Rompetrol Gas
 

Cifra de afaceri brută consolidată a segmentului de distribuţie s-a ridicat la peste 3 miliarde USD în 2018, în creştere cu 26% în comparaţie cu rezultatul înregistrat în 2017.

Rezultatele financiare au fost afectate în 2018 de evoluţia cotaţiilor internaţionale la carburanţi - care s-au apreciat cu 21% în cazul benzinei Euro 5 şi cu 30% în ceea ce priveşte motorina Euro 5, cursul valutar – RON/USD şi contextul economic general.

De exemplu, în ultimul trimestru al anului, cotaţiile internaţionale s-au majorat în medie cu 16% pentru motorină şi 2% pentru benzină, iar pe fondul deprecierii de 4% a cursului valutar (RON/USD) impactul în preţul carburanţilor comercializaţi intern a fost de 6% pentru benzină şi 21% la motorină.

Aceste schimbări de piată au fost determinate de presiunea ridicată asupra marjelor segmentului de distribuţie, preţurile la pompă urmând trendul crescător al creşterii macroeconomice, cu toate acestea nu au putut fi asimilate pe deplin la nivelul consumatorilor finali.

Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas şi-au majorat cu 6% volumul total de produse livrate, până la un nivel de 2,38 milioane tone (benzine, motorine, gaz petrolier lichefiat). Vânzările de carburanţi pe segmentul retail şi en-gros au crescut în 2018 cu 3%, respectiv 5% faţă de volumele din 2017.

Rompetrol Downstream a continuat anul trecut programul de extindere a reţelei de distribuţie carburanţi şi, totodată, a programului de rebranding al benzinariilor, ajungând la finele lui 2018 la 918 unităţi, faţă de 807 puncte de comercializare în 2017 (reţeaua de staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi).
 

* Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L., Rompetrol Gas S.R.L. şi Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

* Rezultatele consolidate prezentate sunt preliminare, neauditate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Informaţiile conţinute în acest raport sunt furnizate la data prezentului raport şi pot face obiectul actualizării, revizuirii, modificării sau schimbării fără notificare prealabilă. Analiza modului de transpunere în situaţiile financiare ale tranzacţiilor economice ale societăţii aferente exerciţiului financiar 2018 va continua până la finalizarea şi auditarea situaţiilor financiare, motiv pentru care informaţiile prezentate, pot suferi modificări atât din punct de vedere valoric, cât şi al modului de prezentare şi încadrare.

 

Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare

KMG International