Comunicate de presă
Rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare, în prima jumătate a lui 2021
Postat la 13.08.2021, 13:26
Rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare, în prima jumătate a lui 2021

Indicatori consolidaţi*

 

T2 2021

T2 2020

S1 2021

S1 2020

Cifra de afaceri brută

USD

1.278.973.648

596.316.417

2.285.238.133

1.525.454.497

EBITDA

USD

39.368.684

(28.111.976)

68.823.277

(43.678.808)

Rezultat net

USD

(8.091.367)

(38.689.090)

(22.824.507)

(126.471.111)

*Nota: Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L şi Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat în primul semestru din acest an rezultate financiare în creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, ca rezultat al creşterii nivelului de vânzări, alături de evoluţia pozitivă a cotaţiilor internaţionale pentru produsele petroliere.

„Relaxarea măsurilor restrictive, cauzate de pandemia COVID-19, a dus la o creştere a mobilităţii, iar procesele operaţionale au fost la un nivel aflat în concordanţă cu cererea de piaţă, care a înregistrat un trend pozitiv. Petrecut imediat după închiderea primului semestru, incidentul regretabil de pe platforma Petromidia va avea efecte negative şi din punct de vedere operaţional, având în vedere că producţia rafinăriei este oprită, până în momentul în care vom finaliza reparaţiile în instalaţiile afectate. Cu toate acestea, avem convingerea că, în ultimul trimestru al anului, vom reveni la capacităţi operaţionale normale, iar misiunea noastră este să asigurăm stabilitate pe piaţa de produse petroliere, în deplin acord cu normele legale şi respectând măsurile de siguranţă pentru angajaţi, instalaţii şi comunităţile din zonă”, a declarat Felix Crudu-Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.

În primele şase luni din 2021, rafinăria Petromidia a funcţionat fără întreruperi, comparativ cu primul semestru din 2020, atunci când cea mai mare unitate de profil din România a fost închisă pentru lucrările de revizie generală din perioada martie-aprilie 2020. De asemenea, cererea de piaţă, puternic afectată de contextul pandemic în 2020, a revenit la niveluri asemănătoare celor din 2019.

Cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare în prima jumătate a anului a ajuns la aproape 2,3 miliarde de dolari, iar profitul operaţional (EBITDA), a avut o valoare pozitivă de circa 69 de milioane de dolari, comparativ cu valoarea negativă de 43,6 milioane de dolari în S1 2020.

De asemenea, a fost înregistrată o îmbunătăţire faţă de rezultatul net negativ din S1 2020 – 126,5 milioane de dolari, pierderea netă din S1 2021 fiind de 22,8 milioane de dolari.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie şi în prima parte a anului un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu un aport de 459 de milioane de dolari în al doilea trimestru al anului, respectiv 838 milioane de dolari în primul semestru din 2021.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Segmentul de rafinare*

   

T2 2021

T2 2020

S1 2021

S1 2020

Cifra de afaceri brută

USD

1.049.547.992

436.270.421

1.888.567.388

1.202.484.821

EBITDA

USD

5.351.375

(39.100.865)

12.262.540

(50.249.588)

Rezultat net

USD

(29.742.365)

(38.373.307)

(42.320.106)

(110.305.138)

Operaţional

         

Materii prime procesate – Petromidia

Kt

1.462

876

2.726

2.116

Materii prime procesate – Vega

Kt

119

82

188

154

Producţie benzină

Kt

360

196

701

520

Producţie diesel & jet

Kt

750

516

1.378

1.179

Vânzări carburanţi- intern

Kt

671

451

1.222

1.038

Vânzări carburanţi- export

Kt

375

243

742

583

*Activitatea de rafinare cuprinde rezultatele societăţii Rompetrol Rafinare referitoare la rafinăriile Petromidia şi Vega. Rompetrol Rafinare calculează marja brută de rafinare după cum urmează -  (Vânzări de produse petroliere – Costul materiei prime)/Volumul vânzărilor. Marja netă de rafinare este profitul operaţional (EBITDA) împărţit la volumul vânzărilor.

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a atins puţin peste 1 miliard USD în T2 2021 şi 1,8 miliarde USD în S1 2021, consemnând o creştere, comparativ cu aceleaşi perioade din anul precedent. Creşterea stă sub semnul majorării marjei de rafinare, de la 5,5 USD/t în S1 2020, la 27,5 USD/t în S1 2021.

Rafinăria Petromidia, care reprezintă aproximativ 40% din capacitatea de rafinare din România, a procesat, în primele 6 luni din 2021, un total de 2,72 milioane de tone de materii prime şi a obţinut 701 mii de tone de benzină, respectiv 1,37 milioane de tone de motorină şi combustibil special de aviaţie.

În primul semestru din 2021, rafinăria Petromidia a reuşit să obţină rezultate bune la randamentul produselor albe (84,67%wt) şi la indicele de intenstitate energetică (100,95%).

La rândul ei, rafinăria Vega Ploieşti, singurul producător intern de bitum şi hexan, a procesat 188 kt de materii prime, în primul semestru al anului. Unitatea din Ploieşti a consemnat rezultate bune în ceea ce priveşte consumul energetic (2,56 GJ/t) şi disponibilitatea mecanică (98,7%).

În prima jumătate a anului, Rompetrol Rafinare a realizat exporturi în valoare de 545 milioane de dolari, în creştere cu 238 de milioane de dolari faţă de aceeaşi perioadă din 2020 (307 milioane de dolari).

Segmentul de petrochimie*

   

T2 2021

T2 2020

S1 2021

S1 2020

Cifra de afaceri brută

USD

68.273.673

27.717.408

115.092.277

62.556.178

EBITDA

USD

11.410.878

(6.942.602)

14.308.490

(15.677.242)

Profit net / (pierdere)

USD

8.600.809

(9.651.738)

4.411.050

(24.186.426)

Operaţional

         

Propilenă procesată

kt

35

20

72

48

Etilenă procesată

kt

19

14

24

28

Total vânzări

kt

37

34

71

71

 

*Segmentul de petrochimie cuprinde activitatea de petrochimie din societatea Rompetrol Rafinare şi activitatea societăţii Rompetrol Petrochemicals SRL.

În S1 2021, în segmentul de petrochimie al companiei s-au procesat 72 kt de propilenă. Producţia totală de polimeri a fost de 68 de kt, iar volumul vânzărilor a fost la acelaşi nivel cu cel din S1 2020 – 71 kt.

Rezultatele diviziei petrochimice au înregistrat creşteri semnificative, ca urmare a evoluţiei pozitive a cotaţiilor. Cifra de afaceri brută a diviziei a fost de 115 milioane de dolari, iar rezultatul net a fost unul pozitiv, de 4,4 milioane de dolari.

Complexul petrochimic este unicul producător de polipropilene şi polietilene din România, reuşind constant să-şi majoreze cota de piaţă şi pe categoriile secundare de produse.

Segmentul de distribuţie*

   

T2 2021

T2 2020

S1 2021

S1 2020

Cifra de afaceri brută

USD

837.785.125

439.806.670

1.514.315.946

1.044.994.900

EBITDA

USD

22.219.910

15.488.310

42.300.471

19.639.121

Profit net / (pierdere)

USD

12.745.681

8.484.542

15.360.746

5.513.548

Operaţional

         

Carburanţi vânduţi retail

Kt

229

163

424

347

Carburanţi vânduţi en-gros

Kt

335

232

611

503

Cantităţi GPL vândute

Kt

96

66

185

144

*Segmentul de distribuţie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas.

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuţie a înregistrat peste 1,5 miliarde de dolari în prima jumătate a anului. De asemenea, profitul operaţional (EBITDA) a înregistrat o valoare de 42,3 milioane USD în S1 2021, în timp ce profitul net a fost de 15,3 milioane de dolari.

Vânzările de carburanţi (în zona de retail şi en-gros), pentru primele şase luni ale anului 2021, s-au ridicat la aproximativ 1 milion de tone, o creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut.

La sfârşitul lunii iunie 2021, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 1068 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile (expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi).